DORU DE LA DEEPCENTRAL ȘI SOPRANA IRINA BAIANȚ S-AU DESPĂRȚIT CHIAR ÎNAINTE DE NUNTĂ?!

0

Doru de la Deepcentral și soprana Irina Baianț nu mai formează un cuplu! Iar cei doi s-au despărțit chiar înainte de nuntă. Erau într-o relație de câțiva ani.

Zvonurile despărțirii au apărut, de altfel, în urmă cu mai bine de o lună, dar acum apropiații celor doi au confirmat ruptura. Atunci, când s-a vorbit pentru prima data de o despărțire, Doru Todoruț a dezmințit tot: „Nu știu cine se ține de glume, m-a zăpăcit toată lumea cu telefoanele aiurea. N-am ce să comentez, lucrurile sunt foarte ok, dar ce vrei, să facem nuntă în pandemie? E un subiect fabricat de cineva care nu are încotro, nu are ce să mai scrie”, a spus Doru Todoruț în cadrul unui interviu TV, potrivit kfatele.ro.

Cei doi au ținut relația ascunsă o bună perioadă. Chiar artistul dezvăluia asta. „Suntem de mai mult timp împreună, dar n-am vrut să facem publică relaţia. N-am considerat necesar. Iar acum am preferat să nu ne mai ascundem, să nu ne mai ferim. Important e că între noi este ceva foarte frumos, care sperăm că va fi de durată. Ne completăm, suntem compatibili unul cu altul, cel puţin aşa credem în momentul de faţă”, a spus Doru Todoruț în luna martie 2019.

Loading...
You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.